Calea armoniei energiei
Artă marțială japoneză dezvoltată de Morihei Ueshiba. Nu urmărește lovirea oponentului, ci folosirea energiei atacului pentru a obține controlul prin imobilizare sau proiectare.
Grupe de vârstă: 5-7 ani, 7-9 ani, 9-14 ani, Adulți.
AIKIDO este o artă marțială japoneză dezvoltată de Morihei Ueshiba ( O-Sensei). La nivel pur fizic este o artă ce include tehnici (proiectări și luxări) derivate din Daitō-ryū Aiki-Jujutsu și Kenjutsu, Karate, Judo si Jujitsu. Aikido nu are ca scop lovirea oponenților cu pumnul sau cu piciorul ci mai degrabă folosirea energiei atacatorilor pentru a obține controlul asupra lor prin imobilizare sau pentru a-i proiecta la distanță. Aikido-ul pune accent pe mișcare și pe dinamica posturii.
Morihei Ueshiba s-a născut în Tanabe, Wakayama, Japonia pe 14 Decembrie 1883. Singurul băiat dintre cei cinci copii ai lui Yoroku și Yuki Ueshiba a fost crescut într-un mod oarecum privilegiat. Ueshiba era un copil slab și bolnăvicios, cu înclinații mai degrabă livrești. La o vârstă fragedă, tatăl său l-a încurajat să înceapă luptele sumo și înotul și l-a încântat cu povești despre străbunicul Kichiemon care a fost considerat un samurai foarte puternic în vremea sa. Dorința de a dobândi o astfel de putere a crescut și mai mult atunci când tânărul Ueshiba a fost martorul unui atac asupra tatălui său din partea unor rivali politici.
Este știut că Ueshiba a studiat mai multe arte marțiale în tinerețe dar nu s-a antrenat intensiv în nici una. Asta s-a întâmplat până în 1912 când s-a mutat împreună cu soția sa în Hokkaido, moment în care antrenamentele sale în artele marțiale au căpătat o reală profunzime. Asta pentru că a început studiul Daito-ryu Aiki-jujutsu sub îndrumarea lui Sokaku Takeda.
În primii ani, între 1920 și 1930, Ueshiba a predat sistemul Aiki-jujutsu în care primise atestatul de la Sokaku Takeda. Formele timpurii de antrenament sub îndrumarea lui Morihei Ueshiba erau caracterizate de folosirea amplă a loviturilor în puncte vitale (atemi), folosirea pe scară largă a armelor și o abordare mult mai liniară a tehnicii decât se întâlnește în formele mai târzii ale Aikido-ului.
Mai târziu, pe măsură ce Ueshiba se separa treptat de Takeda, a început să implementeze mai multe schimbări în arta sa. Aceste schimbări sunt reflectate în diferitele nume cu care se referă la arta sa, întâi Aiki-jujutsu, apoi Ueshiba-ryu, asahi-ryu, Aiki budo și, în final, Aikido.
Încă de tânăr, Morihei Ueshiba a fost un practicant de excepție al artelor marțiale, un maestru al sabiei, al bastonului, al suliței precum și al jujutsu-ului. În același timp, O-Sensei avea și o puternică aspirație spirituală, meditând asupra zădărniciei unui drum bazat pe victoria asupra altora. Ueshiba a transformat măiestria sa tehnică în artele marțiale tradiționale într-o nouă artă marțială. Aikido-ul a apărut ca o artă fundamental diferită de cele care au precedat-o, de un rafinament și o putere remarcabile.
În funcție de orientarea personală, practicanții vor găsi în Aikido o tehnică eficientă de auto-apărare, o cale de iluminare spirituală, sau o modalitate de obținere a sănătătii fizice sau a păcii minții. O-Sensei punea accent pe aspectele morale și spirituale ale acestei arte, în special pe dezvoltarea armoniei și a păcii.
Această perspectivă este încă valabilă în Aikido-ul contemporan, deși diferitele stiluri existente astăzi pun mai mult sau mai puțin accent pe aspectele spirituale.
Pe măsură ce Ueshiba înainta în vârstă, în tehnică și în spiritualitate, arta lui s-a schimbat și ea, devenind mai maleabilă și mai circulară. Tehnicile de lovire au devenit mai puțin importante iar predarea lor – formală. O expresie a artei sale era accentul puternic pus pe tehnicile așa-numite "kokyu-nage" sau "aruncările prin forța respirației" care sunt mai maleabile și mai armonioase, folosindu-se de mișcarea oponenților. Multe din aceste tehnici își au rădăcinile în metodele Daito-ryu, mai degrabă decât în tehnicile mult mai directe de luxare din stilul jujutsu.
După ce a părăsit Hokkaido, în viața lui Morihei Ueshiba și-a făcut simțită influența Onisaburo Deguchi, liderul spiritual al religiei Omoto-kyo din localitatea Ayabe.
Ca un efect în plus al creșterii sale spirituale, această legătură s-a soldat cu intrarea lui Ueshiba în cercurile elitelor politice, ca expert în artele marțiale. Dojo-ul lui Ueshiba din Ayabe a devenit locul de antrenament al membrilor sectei Omoto-kyo. Deși până la urmă Ueshiba s-a distanțat de Onisaburo Deguchi, efectul acestuia asupra sa și a artei sale nu poate fi contestat.
Nașterea propriu-zisă a Aikido-ului a avut loc în urma unor experiențe de trezire spirituală pe care Morihei Ueshiba le-a avut. Acesta își descrie revelațiile astfel: "În acel moment am fost iluminat: sursa budo-ului este iubirea lui Dumnezeu – spiritul protecției iubitoare pentru toate ființele… Budo nu înseamnă învingerea unui adversar prin forță și nu este un mijloc prin care să conducem lumea la distrugere… Adevăratul budo este acceptarea spiritului universului, păstrarea păcii în lume, protejarea și cultivarea tuturor ființelor…"
În 1927 Ueshiba s-a mutat la Tokio unde și-a fondat primul dojo, care există și azi sub numele de Aikikai Hombu Dojo. Între anii 1940 – 1942 a făcut numeroase vizite la Manchukuo pentru a preda arta sa marțială. În 1942 a părăsit Tokio și s-a mutat la Iwama în prefectura Ibaraki, unde termenul de Aikido a fost folosit pentru prima dată ca nume pentru arta sa. Aici el a fondat Aiki Shuren Dojo, cunoscut și ca Iwama dojo. În tot acest timp a călătorit intens în Japonia, în special în regiunea Kansai, predând Aikido.
Ai (合) înseamnă a unifica, a uni, a îmbina, Ki (気) înseamnă energie, spirit, Do (道) înseamnă cale, în sensul de cale spirituală, astfel că Aikido se poate traduce prin Calea Energiilor Unificate. O altă traducere poate și mai corectă ar fi Calea AIKI, deoarece Aiki este un principiu din artele marțiale care exprimă abilitatea de a te armoniza cu atacul unui agresor în scopul de a-l controla cu minim de efort, astfel că Aiki se aplică prin înțelegerea ritmului și intenției atacatorului pentru a găsi poziția optimă și momentul pentru a aplica o tehnică. În Aikido energiile se unesc, nu se ciocnesc precum în sporturile marțiale; apărarea nu este decât o continuare a atacului, cele două, atacul și apărarea, fiind elemente ale aceluiași întreg. Avându-și originile în tehnicile de luptă cu mâinile goale ori cu sabia sau sulița utilizate de samurai în Japonia medievală, Aikido utilizează proiectări, fixări, luxări și lovituri într-o măsură mai mică, însă cea mai mare parte din tehnici sunt creația maestrului Morihei Ueshiba.
Aikido folosește cu prisosință conceptul Ki (tradus ca "energie vitală"). Aikido este una dintre cele mai spirituale arte marțiale, făcându-se referiri la această disciplină ca fiind "Zen în mișcare". Aikido se traduce ca și "calea de armonizare a ki-ului". Care este natura Ki-ului este o chestiune oarecum controversată.
Doshu Kisshomaru Ueshiba, fiul lui O-Sensei, spunea despre Ki: "S-ar putea să auzim elevi spunând că este senzația unui anume tip de energie ce apare atunci când mintea și corpul se află în armonie. Sau este o forță stranie care apare în mod neașteptat dintr-o sursă necunoscută. Sau este senzația sincronizării perfecte în practica Aikido. Sau este o mișcare spontană, inconștientă care reîmprospătează mintea și corpul după o execuție bună, ș.a.m.d. Fiecare răspuns este corect în sensul că este o reacție autentică obținută prin experiența personală. Și, fiind expresia directă a unei stări simțite, conține o certitudine ce nu poate fi negată. Astfel, diferențele în răspunsuri sunt neglijabile și marea lor varietate arată nu numai dificultatea în definirea exactă a Ki-ului, ci și profunzimea și vastitatea manifestărilor acestuia, imposibil de acoperit printr-o singură definiție."