Dragi prieteni, imi pare bine ca putem comunica din nou. Vreau sa va marturisesc ca mi-a luat ceva timp pana sa mai scriu, deoarece este foarte greu sa vorbesti despre Aikido si mai ales sa va expun parerea mea despre aceasta arta martiala. De cele mai multe ori exista tentatia sa copiezi ceea ce este scris sau vorbit de altii. Si mai ales este greu sa vorbesti despre Aikido pentru ca Aikido se practica. Evident ca faptele fondatorului, viata sa, a maestrilor vechi si cu experienta, precum si a maestrilor de la noi din tara (pentru ca sunt obligat sa va spun cu cea mai mare sinceritate ca noi, in Romania, avem trei maestri de Aikido de cea mai inalta calitate tehnica si morala, iar asta v-o spun eu, care nu prea am obiceiul sa laud) sunt si trebuie sa fie exemple pentru toti practicantii de Aikido si este necesar ca aceste personalitati si faptele lor sa fie aduse la cunostinta publicului tocmai pentru ca oamenii sa poata avea modele de barbati adevarati, cinstiti si fara frica.

Sa incepem cu viata maestrului Morihei Ueshiba, pe care practicantii il numesc cu deosebit respect O-Sensei (marele profesor).

In toate dojo-urile de Aikido exista un portret al lui O-Sensei care este asezat pe Shinden, peretele de onoare al salii. La fiecare inceput si sfarsit de antrenament se saluta Shindenul prima oara, apoi instructorul care conduce antrenamentul in acea zi si la urma elevii intre ei. Toate aceste trei forme de salut sunt saluturi traditionale japoneze.

Am facut aceasta mica paranteza despre salut tocmai pentru a sublinia cat de mult se pune accent in Aikido pe respectul fata de O-Sensei, fata de noi si fata de tot ce ne inconjoara (natura, animale, pasari etc., adica tot ce este 'creatie'). in momentul de fata, din pacate, la noi in tara respectul nu prea exista si atunci cand nu respecti nu poti avea pretentia sa fii respectat si mai ales nu te poti supara atunci cand nu esti respectat.

O-Sensei Morihei Ueshiba s-a nascut la 14 decembrie 1883 intr-o familie de tarani samurai liberi (goshi, adica nesupusi unui feudal) in satul Tanabe, prefectura Wakayama, la sud de orasul Osaka.Conform traditiei, copilul a fost educat de mic in spiritul Bushido (calea samurailor). Acest cod al onoarei samurailor consta intr-o colectie de legi morale si reguli de viata intocmita si completata continuu de razboinici vestiti. insusirea Bushido-ului era legata si de invatarea unei arte martiale, precum si de formarea unei stranse legaturi intre elev si profesor. De aici decurgeau si celelalte calitati: onoarea, cinstea, patriotismul, curajul, bunatatea, judecata nepartinitoare, dezinteresul material, lipsa de dorinte si ele trebuiau invatate si practicate intuitiv (aceasta este metoda de predare in Orient, ceea ce inseamna ca mai intai se lucreaza, iar gandirea vine mai apoi).

Creatorul Aikido a avut o viata neobisnuita si bogata in evenimente. Fire plapanda si bolnavicioasa, el s-a interesat de timpuriu de toate aspectele religioase ale sectei budiste Shingon, careia ii apartineau parintii sai, si venera asiduu pe kamii religiei Shinto din districtul sau, Kumono. in acelasi timp el se straduia prin exercitii fizice permanente sa-si consolideze sanatatea si vigoarea trupului. Desi tatal sau a inceput sa-l invete de la 10 ani Aiai-Ryu, o metoda de lupta cu mana goala, adevarata practica a inceput in 1901, cand a urmat cursuri de arte martiale (Ju-jutsu) predate de un maestru de la Tenjin-shin yo ryu, Towara Tokusaburo. Anul urmator l-a petrecut studiind principiile scolii Yagyu Shinkage-ryu. intre 1903 si 1904 a fost inrolat in armata imperiala japoneza. La intoarcere a continuat sa se instruiasca in stilul Yagyu-ryu sub conducerea maestrului Nakai Masakatsu (un om dur care a calit si modelat vointa tanarului Ueshiba). in 1908 a primit din partea acestuia diploma de instructor de arte martiale si si-a deschis imediat un dojo la Tanabe, continuandu-si antrenamentul cu pasiune. Avand posibilitati materiale (tatal sau era un fermier prosper din acel sat), O-Sensei l-a invitat pe Kiyoichi Takogi sa predea cursuri de judo, arta in care Takogi era expert, pentru tinerii din sat, cursuri la care participa si el cu multa sarguinta. in 1912 a intemeiat impreuna cu un grup de 84 de oameni, fosti tarani si militari, un nou sat in nordul Japoniei, in friguroasa insula Hokkaido, in Shirataki. Aici s-a angrenat in muncile cele mai grele, ca taietor de lemne si agricultor (de fapt tot atatea prilejuri de antrenament), continuand totodata studierea si aprofundarea artelor martiale. in 1915 l-a cunoscut pe Takeda Sogaku, un vestit spadasin, maestru in stilul Dayto-Ryu Aiki-jutsu, care l-a acceptat ca discipol si i-a decernat in 1916 diploma de maestru in Aiki-jutsu. Ueshiba a continuat sa se antreneze cu Sogaku inca patru ani, dupa care sau despartit, datorita modurilor diferite in care vedeau artele martiale. Tot Ueshiba povesteste ca antrenamentele erau foarte grele si costisitoare (dezvaluirea unui procedeu costa cam 250-300 de dolari, o suma imensa pentru acea perioada).

Takeda Sogaku a fost fara indoiala unul dintre cei mai valorosi budoka ai tuturor timpurilor, dar caracterul sau nu era prea evoluat -- era impulsiv, vanitos si se lauda cu numarul oamenilor ucisi.

Pentru ca O-Sensei avea aspiratii spirituale mai inalte legate de lupta propriu-zisa, in 1919 a parasit Shirataki pentru a se intoarce acasa si a studia de unul singur, dar in drumul spre casa a aflat de o noua secta, Omoto-kyo, infiintata de catre Onisaburo Deguchi la Ayabe (regiunea Kyoto). O-Sensei a avut de mic o inclinatie pentru religie, fiind incurajat in acest sens de catre parintii sai. La 7 ani asculta lectiile preotului de la templul Jisaji, iar la 10 ani invata Zen la templul Homanji din satul Akitsu. in continuare si-a pastrat interesul si preocuparea pentru religie, vizitand numeroase temple si audiind predici unde avea ocazia.

La Ayabe este foarte impresionat de invatatura predata de Deguchi si anume principiul iubirii si bunatatii, al relatiilor armonioase intre oameni, al unei morale superioare prin religie. Din acest moment Ueshiba incepe sa impleteasca antrenamentele fizice cu exercitii de meditatie in izolare, izolarea in natura fiind un element primordial in a realiza sfintirea sufletului uman in toate religiile lumii.

In 1922 obtine diploma de maestru al stilului Shinkage Ryu-Jujutsu. Anul 1924 il gaseste studiind cu indarjire lupta cu sulita in stilul Naginata-do. A continuat sa-si perfectioneze tehnica si in anii 1925-1926 a facut demonstratii ale artei sale in fata unor inalte foruri militare la Tokyo. Stabilindu-se in capitala, si-a deschis un dojo in care a predat principiile luptei fara arme, in scop defensiv, inventate de el. A mai predat la Academia Navala din Toyama, la Academia Politiei Militare si la Colegiul Militar. Am pomenit aceste locuri in care a predat pentru a vedea ca toate sunt unitati militare de elita unde se cerea foarte multa eficacitate a tehnicilor. Dar existau destui oameni neconvinsi de tehnicile Aiki-Budo (acesta era numele pe care il purta pe atunci Aikido) care incercau sa-l invinga si sa-l umileasca, primind in schimb, bineinteles, portia de bataie binemeritata datorita comportamentului lor. De altfel, fiul lui O-Sensei povestea cat de mult detesta tatal sau sa predea la institutiile respective tocmai din cauza caracterului oamenilor de acolo. Ororile produse de militarii care au condus Japonia in anii 1930-1945 si au implicat-o in al doilea razboi mondial, care s-a sfarsit prin cosmarul atomic, au dovedit ca a avut dreptate. De altfel, Ueshiba a si renuntat sa mai predea, retragandu-se la tara, la Iwama, districtul Ibaraki, unde a creat un sanctuar (dojo) dedicat intalnirii lui "Ai-ki", continuand sa predea Aikido, nume pe care la luat arta sa in jurul anului 1940.

Am incercat sa va expun biografia fondatorului cat mai succint, pornind de la nasterea sa si continuand pana la crearea Aikido. Mai sunt de spus enorm de multe despre el (sunt si mai multe cele pe care le stiu foarte putini), dar pe parcursul comunicarilor viitoare vom mai vorbi despre O-Sensei si mai ales despre ce a creat si despre ceea ce incercam sa facem si noi urmandu-i invataturile.

Morihei Ueshiba este considerat, parerea fiind unanima, cel mai mare maestru de arte martiale al tuturor timpurilor. Chiar si la varsta de 80 de ani putea dezarma orice inamic, dobori oricat de multi atacatori si culca adversarul la pamant doar cu un singur deget. Desi era un luptator de neinvins, Morihei Ueshiba a fost inainte de toate un om al nonviolentei; detesta luptele, razboiul si orice fel de infruntare.

Datorita zecilor de ani de antrenament, cat si modului in care vedea lumea, filosofiei pe care o adoptase, Ueshiba a fost primul om care a reusit sa imbine plenar toate fortele existente (in om si in univers), sa-si unifice si armonizeze spiritul cu fizicul si sa devina un luptator de neinvins. Reusise sa dobandeasca acel simt al anticipatiei, adica o intuitie extraordinara, si un "ki" impenetrabil. in acest sens va voi povesti o intamplare.

Intr-o demonstratie un puternic karateka l-a provocat si i-a spus: "Orice ati zice nu veti reusi niciodata sa ma convingeti. Daca eu, cu cele 80 de kilograme ale mele, va dau un pumn, veti fi proiectat la 6 metri distanta.". "Nimic din ceea ce spui ca o sa mi se intample nu este adevarat", i-a raspuns Ueshiba, care cantarea cam 60 de kilograme si avea 1,55 metri inaltime. Karateka a insistat mult ca intalnirea sa aiba loc si sa fie publica. in ziua convenita si dupa ceremonialul obisnuit, maestrul Ueshiba s-a expus, cu torsul dezgolit, in fata adversarului sau. Acesta si-a luat elan si l-a lovit puternic cu pumnul in piept. Dar nimic -- ca si cum ar fi lovit cu pumnul in aer. Fara sa se clatine macar, maestrul ii spuse tanarului descumpanit: "inca o data, te rog". Acesta si-a luat din nou avant si l-a lovit din toate puterile. Nici de data aceasta maestrul nu se misca din loc, dar karateka scoase un urlet de durere. Pumnul sau era zdrobit. Lectia fusese inteleasa. La prima lovitura, maestrul se multumise sa absoarba socul, sa nu opuna rezistenta. La cea de-a doua, el respinsese insasi energia adversarului sau, care isi primise inapoi forta loviturii inzecita.

Trebuie sa spun ca in Aikido una din regulile de baza este sa primesti inapoi ceea ce dai. in functie de taria atacului, cel care a fost nefericit si a atacat primeste inapoi, datorita primelor doua principii din Aikido (Ai si Ki), toata forta atacului sau si este doborat datorita violentei si fortei sale. Aikido-ka utilizeaza preponderent forta adversarului; numai in caz de necesitate (datorita faptului ca este nonviolent nu are voie sa faca uz de forta sa; nu este bine pentru el, pentru spiritul sau si il opreste din progresul spiritual) el utilizeaza si o parte din forta sa (ki) cu efecte dezastruoase pentru cel ce ataca.

Despre acest aspect si despre multe alte lucruri vom discuta data viitoare.

Pana atunci eu va multumesc pentru ca ati avut bunavointa sa cititi ideile mele despre Aikido si va urez sa aveti parte de multa armonie interioara si exterioara, multe bucurii si multa vointa ca sa va impliniti viata asa cum doriti.